|
|
|
Parcul Natural Portile de Fier
Parcul Natural Portile de Fier se afla in sud-vestul Romaniei, limita sudica a acestuia fiind malul romanesc al Dunarii. La est se invecineaza cu localitatea Dr. Tr. Severin ( Mehedinti ), la vest cu localitatea Bazias ( Caras-Severin ), iar la nord, de la confluenta Nerei cu Dunarea, Varfurile Talva Blidarului, Svinecea Mica si Mare, practic urmareste interfluviul Dunarii format de afluentii acesteia.
Se intinde pe o suprafata de aproximativ 115.665,8 ha, fiind unul dintre cele mai mari parcuri naturale din Romania (locul 2), avand in componenta sa 18 rezervatii. Principala forma de relief sunt muntii, in componenta sa intrand prelungirile sudice ale Muntilor Banatului ( Muntii Locvei si Muntii Almajului ), Muntii Mehedinti si o parte din Podisul Mehedinti.
Pe teritoriul parcului au fost infintate 18 rezervatii naturale. Limita sudica a parcului este reprezentata de Fluviul Dunarea ce creaza aici cel mai lung si unul dintre cele mai spectaculoase defilee din Europa.
Parcul a fost creat in scopul protejarii si conservarii biodiversitatii si a elementelor peisagistice existente.
In Parcul Natural Portile de Fier apare o mare diversitate petrografica datorita complexitatii geologice si tectonice. Aici se intalnesc doua mari unitati structurale: Panza Getica si Autohtonul Danubian
Concentrarea in cuprinsul Parcului Natural Portile de Fier a intregii structuri geologice a Carpatilor de Sud creaza o diversitate extraordinara a reliefului si a peisajelor.
Parcul Natural Portile de Fier este un adevarat atlas geologic in aer liber, avand o serie de puncte de interes geologic si paleontologic renumite la nivel national.
Complexitatea structurii geologice si tectonice a condus la formarea unui relief foarte variat de la depresiuni, dealuri domoale, la masive muntoase si abrupturi. Pe partea stanga a Dunarii se ridica Muntii Locvei, Muntii Almajului, Muntii Mehedinti si Podisul Mehedinti. Altitudinea maxima in parc este de 968m ( Vf. Teiul Mosului ) din Muntii Almajului.
Dunarea formeaza aici cel mai lung si mai spectaculos defileu din Europa avand o lungime de 134 km. Defileul romanesc al Dunarii prezinta atat sectoare de ingustare cat si sectoare de largire. Cea mai interesanta parte a defileului se afla in zona Cazanelor Dunarii, unde relieful carstic este foarte bine reprezentat.
In Parcul Natural Portile de Fier pot fi intalnite toate tipurile de relief carstic. Endocarstul este bine reprezentat prin pesteri si avene ( Pestera Ponicova, Pestera cu Apa, Pestera Gaura cu Musca, Pestera Haiducilor, etc. ). Fenomenele exocarstice: chei, doline, uvale, lapiezuri sunt de asemenea bine reprezentate, in special in platoul carstic Sfanta Elena si in dealurile Ciucarul Mare si Ciucarul Mic, se regasesc si in Valea Berzasca, Valea Mudovita Seaca, etc..
In arealul parcului traiesc specii de plante si animale cu importanta majora atat pentru Romania cat si pentru Europa. Specia Tulipa hungarica ( laleaua cazanelor ) este endemica, crescand pe abrupturile din zona Ciucaru Mare ( Cazanele Dunarii ), fapt pentru care este specie strict protejata de lege. Dintre celelalte specii strict protejate, mai amintim: Testudo hermanni boettgeri ( broasca testoasa de uscat ), Vipera ammodytes ( vipera cu corn ), Canis lupus ( lupul ), Lacerta viridis ( gusterul ), Ruscus aculeatus ( ghimpele ), Campanula crassipes ( clopoteii Cazanelor ), Daphne laureola, Taxus baccata etc.
Administratia Parcului Natural Portile de Fier
Adresa : Str. Banatului nr. 92, Orsova, Jud. Mehedinti, Romania
Telefon : 004/0252/362596
E-mail : parc(at)drobeta.romsilva.ro
Web : www.portiledefierpn.ro
|
|
|